Blog Image

S.C.D.V.V-Blaj în zilele de 11.03.2026, ora 10.00 – proba scrisă şi 16.03.2026, ora 10.00 interviu, concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unui post vacant contractual de execuție, studii superioare, normă întreagă $8h/zi$, 40 ore/săptămână, Compartiment Audit Public Intern după cum urmează:

  • 1 post Auditor

CONDIŢII GENERALE:

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii generale:

a) are cetățenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE);

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiții specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securității naţionale, contra autorității, contra umanității, infracţiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară, prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.

CONDIŢII SPECIFICE:

a)Studii de specialitate: studii superioare absolvite cu diplomă de licență în domeniul economic sau juridic

b)Vechime necesară: minim 7 an experiență profesională de specialitate şi minim 5 ani în funcție de conducere;

c)Perfecţionări/Specializări: absolvire curs de specializare/perfecționare cu diplomă/certificat în domeniul expert contabil; atestat de limbă de circulație internațională reprezintă avantaj.

CONCURSUL CONSTĂ ÎN 3 ETAPE SUCCESIVE după cum urmează:

  • Selecția dosarelor de concurs;
  • Proba scrisă;
  • Interviu.

Punctajul maxim pentru probele de concurs este de 100 puncte, iar promovarea fiecărei probe se face ca urmare a obținerii punctajului minim de 50 de puncte pentru fiecare din probă. Toate probele sunt eliminatorii. Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admişi la etapă precedentă.

Proba scrisă se va susţine, în data de 11.03.2026, începând cu ora 10.00. Interviul se va susține, în data de 16.03.2026, începând cu ora 10.00. Termenul de depunere al dosarelor este până la data de 10.03.2026, ora 13.00, la sediul S.C.D.V.V-Blaj, Str. Gh. Barițiu nr. 2. Blaj, jud. Alba

DOCUMENTE NECESARE ÎNSCRIERII LA CONCURS:

  • formular de înscriere la concurs;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  • copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  • copiile documentelor, care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitat
  • copia carnetului de muncă, a adeverinţei/raportului Revisal/Reges- eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului.
  • Adeverințele de vechime/Raportul Revisal vor purta obligatoriu data şi numărul de înregistrare, semnătura şi ştampilă emitentului, după caz;
  • certificat de cazier judiciar;
  • adeverinţă medicală, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  • curriculum vitae, model comun european.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidaţii cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.

Copiile de pe actele prevăzute la lit.b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut mai sus, după caz, se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Certificatul de cazier judiciar poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul certificatului de cazier judiciar, anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice sub sancțiunea respingerii dosarului de participare la concurs a candidatului.

Dosarele de concurs se depun la secretarul comisiei de concurs Responsabil R.U. Cătălina MOLDOVAN, la sediul S.C.D.V.V – Blaj sau pot fi transmise de candidați prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid sau poşta electronică la adresa: resurse.umane@scdvvblaj.ro

În situația, în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid sau poşta electronică, candidații primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la lit.b) – e) în original, pentru certificarea acestora, cel târziu până la data şi ora organizării primei probe a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de participare la concurs.

Candidaţii care nu sunt prezenți la efectuarea apelului nominal ori care nu fac dovada identităţii prin prezentarea cărții de identitate sau a oricărui alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate, se consideră absenți, respectiv respinşi.

Concursul se organizează la sediul S.C.D.V.V-Blaj, Str. GH. Barițiu, nr. 2., 515400 Blaj, Jud. Alba.

Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul stabilit prin anunțul de concurs pentru depunerea dosarului, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.

Bibliografia şi tematica sunt afişate la sediul instituţiei.

Date contact: resurse umane@scdvvblaj.ro; telefon 0258 711623 Moldovan Cătălina

Concursul se va desfăşura conform calendarului următor:

  • 10.03.2026, ora 13.00 – dată limită pentru depunerea dosarelor;
  • 11.03.2026, ora 10.00 – scris;
  • 16.03.2026, ora 10.00- interviu.

Documente PDF:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *